După patru ani de presă scrisă, am decis să schimb ceva. Am ales televiziunea. Şi nu oricare, ci The Money Channel. Pentru că la The Money Channel, profesionalismul, etica şi jurnalismul fac casă bună. Pentru că la The Money Channel, jurnalismul îşi recapăta adevăratul sens.
Pentru mine, jurnalismul a fost mereu prima opţiune. Am 25 de ani, iar în 2008 am absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice Administrative şi ale Comunicării, Secţia Jurnalism, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca. Diploma de master am obţinut-o la Universitatea de Vest din Timişoara, în Mass-Media şi Relaţii Publice. Drumul în presă l-am început ca redactor, iar apoi am fost secretar de redacţie. Apoi am făcut pasul spre televiziune, unde lucrurile se desfăşoară cu o rapiditate ce te ţine mereu în priză. La fel ca economia, care capată zilnic noi dimensiuni pentru mine.
Laura Micovschi
Publicat la 24.10.2013, 00:39:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
Cum pregătești casa pentru iarnă fără să cheltuiești o avere

Actualitate
Optimism în vremuri tulburi: antreprenorii reuniți la Business Outlook Brașov mizează pe puterea lui „împreună”

Actualitate
Judecătorii au câștigat în instanță un „supliment de salariu” de aproape 5 miliarde de lei. CCR a respins sesizarea lui Bolojan

Actualitate
