Revenirea relativ puternică a indicilor bursieri este oarecum în contradicţie cu situaţia economiei reale. Chiar dacă există unele semne timide că economii ca SUA, Germania sau Franţa ies din recesiune, o revenire economică rapidă este puţin probabil să se materializeze, atât timp cât rata şomajului este încă în urcare, iar activitatea de creditare la nivelul întregii economii globale şchiopătează vizibil.
Preţul unei acţiuni reflectă valoarea actualizată a profiturilor viitoare. Din acest punct de vedere, se poate argumenta că optimismul prezent pe pieţele financiare în acest moment reprezintă în fapt încrederea că performanţa companiilor va fi una remarcabilă. De exemplu, la momentul actual, indicele S&P 500 este tranzacţionat la un multiplu P/E (price/earnings) de 26, cu mult peste o valoare a profiturilor companiilor care ar justifica o asemenea cifră. Din nou, dacă istoria este luată drept indicator, scăderea indicilor bursieri nu pare să fie decât o problemă de timp, iar ajustarea acestora ar putea fi drastică - în următorul an, chiar cu până la 50%.
Interpretarea acestor cifre, din punct de vedere strict istoric, are însă unele deficienţe. Contextul curent este diferit datorită răspunsului puternic, coordonat, pe care instituţiile fiscale şi monetare l-au efectuat. Injecţia masivă de bază monetară în sistemul financiar global a facilitat menţinerea preţurilor unor active la un nivel mai ridicat decât cele care ar fi reflectat mai corect, din punct de vedere economic, situaţia profiturilor companiilor.
O mare parte din sectorul privat continuă încă să reacţioneze la scăderea cererii, prin efectuarea de disponibilizări şi reducerea capacităţilor de producţie. Chiar dacă acest lucru va îmbunătăţi performanţa companiilor, este clar că, în lipsa unui şoc pozitiv tehnologic remarcabil, producţia va creşte numai gradual, pe parcursul a câtorva ani, către valorile anterioare crizei. Consumul privat va fi factorul decisiv care va determina panta acestei reveniri.
