Datele preliminare în trimestrul al doilea arată o creştere economică trimestrială de 0,3%, peste aşteptări, atât pentru Germania, cât şi pentru Franţa, ţări ale căror economii reprezintă peste o treime din totalul Produsului Intern Brut al UE. În mare măsură, efectul pozitiv al creşterii economice din aceste ţări se datorează impulsului fiscal din trimestrele anterioare. Sigur, rămâne de văzut dacă această creştere este de durată şi dacă va reuşi să antreneze sectorul privat într‑un mod sustenabil în trimestrele ce urmează. În contrast, economia României s-a contractat cu 1,2% faţă de trimestrul anterior.
Evoluţia diferită a economiilor din zona UE subliniază diferenţele structurale majore care persistă între ţările membre. Astfel, şi efectele politicilor fiscale au avut intensităţi diferite. La nivelul UE, aceste politici diferă substanţial, atât ca mod de abordare, cât şi ca timing. Această conjunctură este exemplificată de răspunsul Guvernului României. Dincolo de incoerenţa şi timingul întârziat al măsurilor propuse, aspectele de fond ale acestora reprezintă o cauză reală de îngrijorare pentru stabilitatea macroeconomică. Ultima listă cu planuri anticriză a Guvernului lasă loc perplexităţii.
Măsurile propuse pentru creşterea lichidităţii monetare în sectorul bancar sunt cel puţin bizare. Acestea presupun o continuare în forţă a expansiunii împrumuturilor publice, măsură care, prin prisma efectelor de până acum, nu este deloc justificată. Deja rata îndatorării sectorului public a crescut alarmant. În schimb, valoarea economică adăugată, aferentă sumelor cheltuite, este cu greu observabilă. Economia României este axată, în general, pe activităţi cu valoare adăugată redusă şi este dependentă de cererea zonei UE. De aceea, o continuare, în aceleaşi condiţii, a acestor tipuri de programe “anticriză” nu face decât să pericliteze situaţia finanţelor publice în trimestrele ce vin, fără a ajuta semnificativ relansarea economică.
Admiţând că expansiunea sectorului public va continua, creşterea ponderii împrumuturilor publice pe termen scurt reprezintă o abordare greşită. Deja volumul acestor tipuri de împrumuturi a avansat considerabil în ultimele luni. Reducerea termenelor de maturitate pune o presiune suplimentară pe buget, atât prin creşterea costului cu dobânzile, cât şi prin înrăutăţirea percepţiei riscului asociat rambursării acestor împrumuturi.
Politica fiscală în România este deja plasată pe o spirală periculoasă. Pe de o parte, măsurile adoptate nu sunt îndreptate către obţinerea unei creşteri economice viabile - care să confere ulterior o bază solidă încasărilor bugetare. Pe de altă parte, situaţia finanţelor publice se deteriorează rapid. Percepţia riscului de ţară este dată de cumulul datoriei publice cu cea privată şi de abilitatea unei ţări de a le rambursa. Situaţia îngrijorătoare a datoriei unor ţări ca Islanda sau ţările baltice poate determina oricând o schimbare de sentiment, în special vizavi de alte ţări din Europa de Est. Într-o asemenea conjunctură nedorită, Guvernul României va realiza că şi-a asumat un risc disproporţionat de mare.
