"A da subvenţie CET-urilor înseamnă să arunci cu bani pe fereastră, pentru că CET-urile sunt înglodate în datorii şi ineficiente. Nu mă poate lăsa indiferent faptul că mă uit la cele mai ineficiente primării şi văd că 70% sunt ale opoziţiei. Culoarea politică a primarului e importantă pentru ca oamenii să ştie cine sunt demagogii în ţara asta. Ei spun să se menţină subvenţiile pentru ca să le dăm bani în găurile negre administrate de primarii PSD şi PNL. Soluţia PDL a fost de a tăia subvenţiile, tomai pentru a nu mai arunca cu bani în CET-uri, iar ajutoarele pentru încălzire vor merge la consumatorii vulnerabili" a declarat luni Sebastian Lăzăroiu, la Realitatea TV.
Declaraţia a fost făcută după ce Ministerul Muncii a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind măsurile de protecţie socială în sezonul rece, care stabileşte limitele de venit până la care consumatorii consideraţi vulnerabili vor putea primi ajutorul lunar pentru încălzire, precum şi valoarea acestuia.
Demnitarul a explicat că Guvernul va elimina subvenţia de la bugetul de stat de 350 de milioane de lei şi va păstra doar suma de 120 de milioane de lei care reprezintă ajutoarele la încălzire pentru persoane vulnerabile.
Potrivit proiectului publicat pe site-ul Ministerului Muncii, este definit drept consumator vulnerabil "persoana singură sau familia care, din motive economice, de sănătate, vârstă sau de altă natură, nu poate să-şi menţină locuinţa în condiţii adecvate de temperatură, respectiv la cel puţin 21 de grade Celsius şi care pentru aceasta necesită intervenţia din partea autorităţilor administraţiei publice prin măsuri de sprijin".
Astfel, se arată în proiectul publicat de Ministerul Muncii, consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică furnizată în sistem centralizat beneficiază de ajutor lunar pentru încălzirea locuinţei acordat din bugetul de stat în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este de până la 786 de lei în cazul familiilor şi 1.082 de lei în cazul persoanei singure. Totodată, se arată în proiect, autorităţile locale pot acorda consumatorilor vulnerabili, din bugetele locale, ajutoare lunare pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, în completarea celor de la bugetul de stat.
Lăzăroiu: CET-urile sunt găuri negre, iar oamenii plătesc mult pe căldură pentru că sunt ineficiente
Publicat la 29.08.2011, 19:39:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



