Consilierul prezidenţial a precizat că declaraţia făcută de directorul FMI Dominique Strauss Kahn, că Fondul s-ar fi opus deciziei de reducere cu 25% a salariilor bugetarilor din România, sugerând însă o majorare a "impozitelor pentru bogaţi", conţine inexactităţi şi este "uşor ideologizată".
"Sigur că n-a creat un confort din punct de vedere al comunicării şi în general şi noi am fost surprinşi de această declaraţie. Există în acest moment o scrisoare, un text al scrisorii agreat chiar cu FMI între autorităţile române şi FMI, Uniunea Europeană şi Banca Mondială. Există acest text de scrisoare şi textul a fost făcut public cred că acum 10 zile, unde apare acest plan de restructurare care conţine reducerea salariilor cu 25%, reducerea pensiilor şi alte măsuri. Câtă vreme FMI a agreat această scrisoare, e incorect să spunem că FMI nu e de acord. Au fost, cred, nişte inexactităţi în declaraţiile şefului FMI", a precizat Lăzăroiu.
Consilierul prezidenţial a arătat că FMI a venit la Bucureşti cu soluţia creşterii TVA la 24% de la 19%, creşterea cotei unice de la 16% la 20% şi reducerea sectorului bugetar cu 20%. "Deci disponibilizări, 20% din personal. Era vorba de disponibilizări. Asta a fost soluţia cu care FMI a venit, Guvernul a venit cu cealaltă variantă, s-au discutat cele două şi au căzut ambele părţi de acord asupra celei de a doua, pentru că s-a căzut de acord că o creştere a taxelor împovărează foarte mult economia, sufocă sectorul privat şi nu ne ajută să ieşim din situaţia în care suntem", a explicat Sebastian Lăzăroiu.
Întrebat cum îşi explică această "ieşire ciudată a unei organizaţii considerate foarte rece şi tehnică", Lăzăroiu a sugerat că o posibilitate ar fi intenţia lui Dominique Strauss Kahn de a candida la Preşedinţia Franţei. "Nu ştiu, probabil că sunt şi alte dedesubturi... bun, nu ştiu dacă e un fapt de notorietate, dar directorul FMI, din câte ştim noi, intenţionează să candideze la Preşedinţia Franţei. Declaraţia a fost făcută pe un post de televiziune francez, cred că a fost mai degrabă pentru Franţa şi era o declaraţie uşor ideologizată, mai apropiată de stânga şi a folosit exemplul României, dar, repet, informaţiile pe care le-a dat sunt inexacte, pentru că există o scrisoare, FMI a agreat acest plan şi propunerea cu care ei au venit a fost reducerea cu 20% a sectorului bugetar, creşterea TVA, creşterea cotei unice", a spus consilierul preşedintelui Băsescu.
Dominique Strauss Kahn, şeful Fondului Monetar Internaţional, a declarat într-un interviu difuzat de France 2 că s-a opus deciziei de reducere cu 25% a salariilor bugetarilor din România, sugerând însă o majorare a "impozitelor pentru bogaţi", propunere refuzată însă de guvernul român.
"România este într-o situaţie mai dificilă decât credeam şi decât o credea şi ea. I-am spus: în aceste condiţii, vom accepta ca deficitul bugetar pe care l-am convenit să fie puţin mai mare, pentru că în felul acesta vom susţine creşterea economică. Totuşi, situaţia s-a degradat mai mult decât am crezut. Prin urmare, am cerut noi măsuri", a explicat şeful FMI, Dominique Strauss Kahn.
El a precizat că s-a opus deciziei de reducere a salariilor pentru funcţionari. "Guvernul român ne-a spus: vom tăia 25% din salariile funcţionarilor. Noi am spus nu. Dacă vreţi să faceţi economii, măriţi impozitele şi mai ales impozitele pentru cei bogaţi. Guvernul a spus nu, noi suntem cei care decidem. Şi acesta este adevărul: guvernul decide întotdeauna, nu FMI. Noi spunem doar care este drumul de urmat. Guvernul propune măsurile, guvernul român le-a ales", a declarat Dominique Strauss Kahn.
Ulterior, şeful misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks, a precizat că Fondul Monetar Internaţional a recomandat Guvernului să crească TVA-ul şi cota unică de impozitare, precum şi trecerea la o impozitare progresivă, pentru a face faţă crizei economice.
"Autorităţile şi FMI sunt de acord că este nevoie de măsuri corective urgente pentru a face faţă situaţiei economice grave cu care se confruntă România. Am discutat mai multe opţiuni în legătură cu mixul potrivit de măsuri necesare", a declarat oficialul.
"FMI a sugerat o opţiune care ar fi presupus bazarea pe măsuri privind veniturile. Printre măsurile discutate au fost creşterea TVA-ului şi a cotei unice de impozitare, plus trecerea la o impozitare progresivă", a adăugat el.
"Ţinând cont de mărimea deficitului fiscal, ar fi fost necesare şi unele reduceri de cheltuieli dificile în cadrul acestui scenariu", a admis Franks.
"Opţiunea care a fost aleasă de Guvern s-a concentrat în special pe scăderea a ceea ce consideră creşteri insustenabile ale cheltuielilor în ultimii ani. FMI recunoaşte că alegerea privind ce opţiune aplică îi aparţine Guvernului şi este de acord că alegerea Guvernului va asigura că deficitul bugetar pentru 2010 rămâne în limite adecvate", a conchis şeful misiunii FMI pentru România.
Piețe financiaremoney.ro
Lăzăroiu: Informaţiile pe care le-a dat şeful FMI sunt inexacte, a fost o declaraţie ideologizată
Publicat la 22.05.2010, 13:12:51
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



