"În zona euro avem azi două civilizaţii, cea germano-baltică, care favorizează o inflaţie mică, deficite externe mici şi şomaj mic, şi cea mediteraneano - celtică, mai relaxată, pe principiul mai puţină muncă mai multă distracţie", a spus Lazea, în cadrului unui seminar organizat de BNR.
El a menţionat că cele două civilizaţii convieţuiesc sub aceeaşi politică monetară, ceea ce are mai multe consecinţe, printre care şi faptul că statele cu civilizaţie meditaraneano-celtică au câştigat o inflaţie mai mică.
"Cât de cât ratele inflaţiei s-au situat în linie între cele două zone civilizaţionale", a continuat Lazea.
El a arătat că statele meditaraneano-celtice au plătit preţul după ce au intrat în zona euro întrucât nu erau la fel de productive, mai exact s-au confruntat fie cu şomaj ridicat, cum este cazul Spaniei, fie cu deficite externe mari, cum este Grecia.
"Nu este greu să spunem cărei zone culturale aparţine România, nu este niciun mister. Dacă va intra în zona euro, România s-ar putea să aibă inflaţie mică, dar vestea proastă este că ar putea să plătească, fie prin deficite externe foarte mari, fie prin şomaj foarte mare, dacă nu îşi va schimba comportamentul", a continuat Lazea.
El a arătat că românii ar putea adopta poziţia slovacilor, care au spus "că şi ei pot să lucreze şi să consume la fel ca germanii".
"Nu se merge către dezintegrare, cele două civilizaţii vor continua să convieţuiască, numai că problemele trebuie puse pe masă", a încheiat economistul-şef al BNR.
Lazea, BNR: Aderarea la euro va "germaniza" România
Publicat la 23.09.2010, 10:21:43
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
