money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Lazea: Cursul actual de schimb nu este în linie cu fundamentele economice ale României

Publicat la 12.02.2009, 11:25:55

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Lazea: Cursul actual de schimb nu este în linie cu fundamentele economice ale României

"Nivelul la care ajunsese cursul în vara lui 2007 nu putea fi susţinut nici el de fundamentele economice, însă corecţia ulterioară a fost şi din cauza contextului internaţional, dar şi a fundamentelor economice", a declarat Lazea.

Perioada de apreciere a leului în faţa euro între noiembrie 2004 şi iulie 2007 s-a datorat câştigurilor de productivitate în perioada 2000-2004, aderării la UE şi liberalizării complete a contului de capital, a adăugat economistul-şef al BNR.

Leul s-a apreciat puternic între octombrie 2004 şi iulie 2007, de la cotaţii de peste 41.000 lei vechi (4,1 lei noi) la 3,11 lei/euro. Ulterior, moneda naţională a intrat pe o pantă de depreciere, atingând în 22 ianuarie un nivel minim istoric de 4,3127 lei/euro, la cursul de referinţă a BNR.

Lazea a menţionat, printre factorii care au dus a deprecierea leului, creşterea aversiunii la risc a investitorilor, în contextul crizei financiare internaţinale şi ieşirilor de capital, creşterile salariale peste câştigul de productivitate şi adâncirea dezechilibrelor interne din România.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite