"Dacă România nu va avea creştere economică în 2009, înseamnă că nimeni nu va creşte în Europa" afirmă economistul şef al BNR, Valentin Lazea. Primul argument al său este că în România nu există un regim de curs fix, astfel că, într-o mare măsură, şocurile externe sunt preluate de economia nominală, nu de cea reală. În al doilea rând, spune Valentin Lazea, independenţa în materie de resurse energetice este un alt factor favorabil României.
Al treilea argument menţionat de Lazea este ponderea scăzută, de 25 la sută, a exporturilor în produsul intern brut, iar al patrulea, nivelul redus al creditului în PIB, respectiv 40%, cel mai scăzut raport din Uniunea Europeană, dar similar Poloniei. Cât priveşte deficitul de cont curent, Lazea estimează că acesta s-a plasat la aproximativ 13% din PIB la finalul anului 2008, iar ajustarea ordonată a acestuia trebuie să rămână principala prioritate pentru economia românească.
Potrivit prognozei oficiale, deficitul extern s-a corectat la finalul anului trecut până la aproximativ 12,2% din produsul intern brut, faţă de aproape 14% în 2007. Lazea susţine că aducerea dezechilibrului extern la un nivel sustenabil este prioritară pentru recâştigarea încrederii investitorilor străini.

