Sulfina Barbu a spus că este conştientă de munca care o aşteaptă la Ministerul Muncii întrucât a fost ministru şi ştie că "e mult de muncă într-un minister".
Deputatul PDL a evitat să ofere mai multe detalii despre priorităţile pe care şi le-a stabilit pentru noua funcţie şi a precizat că doreşte să aştepte depunerea jurământului, acesta fiind practic momentul în care se formalizează nominalizarea.
"La predarea-primirea portofoliului sigur vom face mai multe declaraţii şi vor fi prezentate priorităţile, dar ele sunt cunoscute. Avem o lege extrem de importantă, Legea asistenţei sociale, care este în procedură parlamentară, care este în Senat şi trebuie să fie aprobată în Parlament într-un termen cât mai scurt, fiind pe acordul cu Fondul Monetar Internaţional. Avem bugetul de asistenţă socială care trebuie pregătit, pentru că în toamna aceasta să nu uităm că în Parlament şi Legea bugetului de stat şi Legea asigurărilor sociale trebuie să fie aprobate în limite corecte şi este absolut obligatoriu ca aceste cheltuieli să fie eficientizate, astfel încât fiecare român să fie convins că banii aceştia merg acolo unde oamenii au nevoie", a afirmat Sulfina Barbu. Citește mai mult pe www.mediafax.ro
Legea asistenţei sociale, prioritate pentru Sulfina Barbu: Trebuie aprobată în termen cât mai scurt
Publicat la 17.09.2011, 09:14:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
