Legea chiriilor poate goni investitorii imobiliari din România
Publicat la 16.03.2007, 10:53:59
Asociaţia Investitorilor Imobiliari cere guvernului să retragă proiectul legii chiriilor promovat de Ministerul Transporturilor şi să abandoneze această iniţiativă care ar putea îndepărta investitorii imobiliari din România.
Asociaţia Investitorilor Imobiliari şi Camera de Comerţ Imobiliar din România susţin că proiectul legii chiriilor constituie o imixtiune periculoasă a factorului politic în viaţa economică privată fapt de natură să creeze un climat de neîncredere în potenţialul domeniului imobiliar din România.
Cele două organizaţii resping proiectul legii chiriilor afirmând că nu-i văd rostul. "În momentul de faţă avem o piaţă liberă a chiriilor şi consider că această lege ar duce la creşterea chiriilor şi va încuraja tranzacţiile la negru", a declarat, vineri, pentru NewsIn, preşedintele Camerei de Comerţ Imobiliar din România, Emil Giurgiu.
"Noi nu vedem nimic bun în această aşa-zisă lege a chiriilor. Nu ştim de către cine a fost cerută şi care sunt beneficiile acesteia. Dacă până la intrarea în Uniunea Europeană eram obligaţi să acceptăm unele legi pentru a putea fi eligibili, acum acest proiect nu există în programul de guvernare, societatea civilă nu îl doreşte şi este contestat de către toate asociaţiile din domeniu. În asemenea condiţii, va fi deosebit de dificil de explicat partenerilor europeni că România este o ţară liberă cu un climat favorabil investiţiilor imobiliare", a declarat poentru NewsIn, Emil Giurgiu, preşedintele Camerei de Comerţ Imobiliar din România.
Proiectul legii chiriilor publicat pe pagina de Internet a Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului pentru dezbatere publică prevede, printre altele, că închirierea locuinţelor trebuie făcută prin contracte încheiate pe o perioadă de cinci ani, iar acordurile vor putea fi reziliate doar în anumite situaţii, precum neplata chiriei pe trei luni consecutiv sau degradarea imobilului. MTCT a decis, în cele din urmă, să organizeze o licitaţie internaţională pentru angajarea unui consultant, însărcinat să auditeze întregul pachet legislativ în domeniul locativ.
"Nici chiriaşii, nici proprietarii, nici agenţii imobiliari şi nici investitorii nu sunt de acord cu proiectul de reglementare a pieţei imobiliare private a chiriilor de către Ministerul Transporturilor din România. În ceea ce priveşte consultantul, dacă aveau nevoie de sprijin chemau asociaţiile implicate în acest sector din România şi nu chemau pe cineva din Bahamas sau mai ştiu eu de unde", a mai spus Giurgiu.
Proiectul de lege a fost aspru criticat de specialiştii din domeniul imobiliar, care au apreciat că aplicarea acestor prevederi ar încuraja tranzacţiile "la negru".
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
