Legea grațierii. PSD vrea termen nelimitat pentru recuperarea prejudiciului
Publicat la 14.02.2017, 16:25:43
Senatorul PSD Șerban Nicolae a arătat că proiectul guvernamental trebuie amendat „din temelii” și s-a arătat împotriva condiționării grațierii de achitarea în termen de un an a prejudiciului constat în dosar. „Nu înţeleg de ce se vorbeşte de acea dispoziţie de recuperare a prejudiciului. Este exagerată şi pune sub semnul întrebării semnificaţia gestului de clemenţă”, a argumentat Nicolae. Potrivit acestuia, nu ar trebui să existe un termen până când un condamnat eliberat să returneze prejudiciul creat, precizând că, dacă persoana este dusă în penitenciar, aceasta nu mai are mijloacele necesare să returneze acest prejudiciu, scrie DIGI24
În proiectul de lege al Guvernului Grindeanu, la art. 4 alin. 1 și 2 se prevede: „Grațierea prevăzută la art. 1-2 este condiționată de achitarea, în termen de 1 an de la condamnarea definitivă sau, după caz, de la punerea în libertate, a despăgubirilor la care persoana condamnată a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă. Nerespectarea condiției (...) atrage revocarea grațierii, pedeapsa stabilită sau restul rămas neexecutat urmând să se execute în regim de detenție”.
În cadrul dezbaterii, senatorii PNL și USR au pledat pentru respingerea proiectului de lege, arătând că măsurile propuse nu vor rezolva problema supraaglomerării din penitenciare.
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc a atras, totodată, atenția că de legea grațierii, în forma propusă de Guvern, ar beneficia şi infractori condamnaţi pentru mărturie mincinoasă, incest, profanare de morminte, infracţiuni la vot sau infracţiuni împotriva înfăptuirii justiţiei.
În schimb, reprezentantul Ministerului Justiției a recunoscut că Guvernul nu ştie câţi deţinuţi vor fi eliberaţi din închisori în urma adoptării legii graţierii, deoarece softul pe care îl are Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu este suficient de performant pentru a anticipa acest lucru şi a spus că e nevoie de achiziţionarea unui nou astfel de soft.
Dezbaterile pe proiectului privind grațierea vor fi reluate pe 21 februarie.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Citatul zilei, 8 octombrie 2026: Fii orientat spre țintă, nu spre ego

Actualitate
Energia tranzacționată s-a scumpit cu 41% după opririle reactoarelor de la Cernavodă

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
Cum pregătești casa pentru iarnă fără să cheltuiești o avere

Actualitate
