La prima şedinţă, opoziţia a cerut să vină premierul în Senat pentru a susţine legea, deoarece ministrul Muncii şi cel al Apărării au prezentat puncte de vedere diferite. Concret, titularul de la Apărare a pledat pentru menţinerea pensiilor speciale pentru parlamentari, în timp ce ministrul Muncii a susţinut contrariul.
Presa a vehiculat că şeful executivului ar fi convenit ulterior cu ministrul Apărării să menţină pensiile militare. Nu este singura prevedere în litigiu. Senatorii opoziţiei, dar şi unii ai puterii, s-au pronunţat pentru creşterea punctului de pensie de la 39% la 45%, amendament pe care guvernul nu îl susţine însă.
La Ministerul Muncii se reiau astăzi negocierile privind salariul minim pe economie. Sindicatele cer ca salariul minim să crească şi în mediul privat, de la 600 de lei la 705 lei.
Pe sectorul de stat, venitul minim a fost majorat de la 1 ianuarie. Patronatele au respins însă propunerea şi spun că condiţiile economice nu le permit să crească veniturile în această perioadă. Tot astăzi, la Ministerul Muncii vor veni şi experţii FMI, care vor analiza datele privind şomajul şi legea unitară a pensiilor.
Legea pensiilor reintră astăzi în dezbaterea Senatului
Publicat la 28.04.2010, 04:44:41
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
