"Trebuie ca chestiunea roma să fie o condiţie pentru Schengen. România ar trebui să adere la spaţiul Schengen în martie anul viitor şi i-am spus colegului meu român (ministrul de externe Teodor Baconschi - n.r.) că avem rezerve. Colegul meu nu a apreciat ce i-am spus, dar trebuie să lucrăm cu guvernul român. Există două milioane şi jumătate de romi în România şi e responsabilitatea României să îi integreze. Nu Franţa trebuie să îi integreze pe romii români", a subliniat Lellouche.
Secretarul de stat francez pentru afaceri europene a mai afirmat că Franţa nu este singura ţară care are astfel de probleme. "La fel se întâmplă şi în Spania, în Italia, în Belgia. Italia ne susţine, pentru că e la curent cu ceea ce se întâmplă. De fapt, toata lumea e la curent. Dar maşinăria europeană face ca odată ce o ţară a intrat în UE, să nu mai fie corect politic să spui unele lucruri. Ei bine, eu le spun", a mai declarat oficialul francez.
Pierre Lellouche a criticat, de asemenea, guvernul român pentru modul în care acţionează în problema romilor. "Împreună cu Guvernul român am făcut o comisie care să se ocupe de problema romilor. A trebuit să merg de două ori în România pentru asta, pentru că prima oară, românii nici nu voiau să vorbească despre problemă. Primul-ministrul român mi-a promis, cu greu, că va numi un secretar de stat pentru inserţia romilor : nu s-a întâmplat asta, deşi discuţiile au avut loc în luna februarie!", a punctat secretarul de stat francez pentru afaceri europene în interviul pentru RFI.
Întrebat despre planul francez de ajutorare a romilor români, care primesc un bilet de avion şi 300 de euro pentru a se întoarce în România, Pierre Lellouche a recunoscut că există o "adevărată problemă" cu aceste ajutoare. "Noi dăm un ajutor pentru întoarcere, dar de fapt ai impresia că plătim un bilet dus-întors. Sistemul nu funcţionează. Poliţia ne spune că din momentul în care se vor înmulţi paşapoartele biometrice, îi vom şti pe cei care pleacă şi vin", a adăugat oficialul francez.
Lellouche a apreciat că ar trebui să existe şi un control al intrărilor în ţară, ceea ce nu există. "Suntem în Uniunea Europeană şi există libera circulaţie. Nu avem ce face. Orice persoană poate sta trei luni în Franta. Dar Europa nu înseamnă că ai dreptul să faci trafic pe spinarea copiilor", a spus secretarul de stat francez.
El a apreciat, de asemenea, că această situaţie afectează imaginea României. "E scandalos. Am văzut pe un mare bulevard în Paris copii folosiţi pentru cerşit. Iarna trecută, am cerut arestarea unui cuplu care cerşea cu un copil ce avea mai puţin de un an. Era o mamă falsă care cerşea cu un bebeluş şi era însoţită de un tip care avea sute de euro asupra lui ! Nu suport să văd copii maltrataţi pe străzile Parisului. Sunt scandalizat. Cred că ţările care intra în Europa sunt responsabile de cetăţenii lor", a repetat Lellouche.
Secretarul de stat pentru afaceri europene din Franţa, Pierre Lellouche, declarat şi marţi, la France Info, că, în ciuda banilor europeni pe care îi primeşte, Bucureştiul nu acţionează pentru integrarea romilor estimând că în aceste condiţii România nu poate intra în Schengen.
"După extinderea către Europa de Est, am descoperit că există în Europa 11 milioane de romi, dintre care 9 milioane au paşapoarte europene. Aceste populaţii trăiesc în situaţii scandaloase, adesea inumane în ţările lor de origine (...) Inserţia lor socială şi economică nu se face. Cu toate acestea, Europa acordă acestor ţări o mulţime de bani", a spus Lellouche, avansând, cu titlul de exemplu, suma de 20 de miliarde de euro pe care o primeşte România de la UE în perioada 2007-2013 pentru integrare europeană, în condiţiile în care Franţa este un contributor net la acest buget. "Aceşti bani nu sunt folosiţi pentru inteserţia" socială a romilor, a subliniat Lellouche.
În ceea ce priveşte romii din Franţa, nici ei nu se integrează, a explicat secretarul de stat. Minorii sunt organizaţi în reţele mafiote, de prostituţie. "Rata de delincvenţă a crescut cu 140% în timpul primelor şase luni ale anului", a spus Lellouche. El a menţionat că adesea şefii acestor reţele trăiesc în oraşele din România şi dirijează de la distanţă reţelele.
Secretarul de stat a amintit şi la France Info că a fost de două ori în România şi a obţinut de la premierul român promisiunea numirii unui secretar de stat pentru integrarea romilor. "Integrarea propriilor lor cetăţeni", a subliniat oficialul francez. El a mai amintit că poliţia română ajută, prin cei patru reprezentanţi trimişi în Franţa, la combaterea acestor reţele.
De unde, nota France Info, o mai mare fermitate afişată faţă de guvernul român, în condiţiile în care, reaminteşte Pierre Lellouche, România este candidată pentru aderarea la spaţiul Schengen. Aceasta nu se va putea face în actuala situaţie, a opinat secretarul de stat pentru afaceri europene, citat de France Info.
România şi Franţa s-au contrazis luni, la consiliul miniştrilor de externe din UE, pe tema imigraţiei romilor, secretarul de stat Pierre Lellouche spunând că responsabilitatea integrării lor revine ţărilor de origine, iar ministrul Teodor Baconschi replicând că este nevoie de o abordare europeană.
Franţa vrea ca ţările de origine, în special România, să se ocupe de integrarea romilor, pentru a limita fluxurile migratorii, şi cere ca tema nediscriminării să nu mai fie folosită drept pretext pentru lipsa de acţiune. Pe de altă parte, Parisul recunoaşte că este nevoie de acţiune comună, la nivel european, dar cu precădere atunci când e vorba de delincvenţă, mai ales juvenilă.
Întrebat, într-o conferinţă de presă, despre declaraţiile secretarului de stat francez pentru afaceri europene, ministrul Teodor Baconschi a declarat că i-a explicat oficialului francez că libertatea de mişcare a romilor nu poate fi limitată prin măsuri care încalcă dreptul la libera circulaţie. "I-am explicat, o dată în plus, faptul că cei 9 milioane de romi despre care vorbea astazi în Consiliu şi care trăiesc în diverse state europene sunt cetăţeni europeni, că libertatea lor de mişcare nu poate fi limitată prin măsuri legale care încalcă dreptul de libera circulaţie şi cu atât mai puţin administrative şi că soluţia este ca UE, prin diverse programe sociale să aloce, atât în statele de origine, cât şi în statele de destinaţie, sume suficiente şi programe concrete, astfel încât nivelul de educaţie în sânul acestor comunităţi şi, totodată, pregătirea lor profesionala, soluţiile de locuinţă, condiţia lor economică să fie îmbunătăţită", a precizat Baconschi.
El a subliniat că România nu acceptă nici incriminarea unor grupuri etnice, nici stigmatizarea lor. "Infracţiunile sunt comise cu titlu individual şi legea trebuie sa acţioneze ca atare. Ce putem face în plus este să întărim cooperarea între poliţia romana şi, spre exempu, poliţia franceză", a adăugat ministrul român de externe. "Avem deja doi ataşaţi de interne la Ambasada noastră de la Paris. Ei participă împreună cu colegii francezi la toate reuniunile unde se analizează situaţia infracţionalităţii resortisanţilor români din Franţa, au datele, dar trebuie probabil să extindem acest mecanism de cooperare, pentru că este vorba aici în special de a proteja, în primul rând, victimele reţelelor de trafic de fiinţe umane şi mai ales de a-i proteja pe minorii neînsoţiţi care sunt expuşi într-un mod inadmisibil la tot felul de privaţiuni", a subliniat ministrul Baconschi.
Şeful diplomaţiei a adăugat că problema este a întregii comunităţi europene. "Va trebui sa întreprindem foarte repede toate măsurile necesare prin programele la nivel comunitar, pentru a da substanţă acestei platforme europeane pentru incluziunea socială a populaţiei roma. Nu credem că acesta este un subiect care trebuie abordat doar la nivel bilateral (cum ar fi, spre exemplu, între Romania şi Franţa, între Slovacia şi Germania etc.), este o problemă europeană şi trebuie să utilizăm tactica europeană pentru a o rezolva în mod gradual", a punctat şeful diplomaţiei române.
Lellouche: Chestiunea integrării romilor trebuie să fie o condiţie pentru Schengen
Publicat la 28.07.2010, 18:42:14
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
