money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Leo Burnett este finalistă la Euro - Effie Awards

Publicat la 11.06.2008, 13:15:43

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Leo Burnett este finalistă la Euro - Effie Awards

Campania cu care Leo Burnett a obţinut nominalizarea anul acesta este "Best from Traditions", concepută pentru brandul Wash & Go, din portofoliul Procter & Gamble.
"Best from Traditions" a fost creată de Leo Burnett România şi implementată cu success în alte 8 ţări din Balcani, printre care Bulgaria, Bosnia Hertegovina, Serbia, Muntenegru, Moldova, Albania.

"Leo Burnett continuă să exporte eficienţa, iar această campanie o dovedeşte. Mizăm pe campanie după succesele pe care le-am avut la APG Awards şi după confirmările de la Effie România", a declarat Head of Planning la Leo Burnett România, Răzvan Mataşel.

"Este extraordinar faptul că toate campaniile cu care Leo Burnett a fost nominalizată la Euro Effie sunt concepute pentru branduri ale Procter & Gamble, unul dintre cei mai vechi şi mai dragi clienţi ai noştri. Împreună, am creat poveşti de success, recunoscute pe plan internaţional, la Euro Effie: campania pentru Wash & Go, în 2005, campania pentru Tide în 2007 şi acum, din nou Wash & Go", a declarat Managing Director la Leo Burnett, Roxana Dumitru.

Jurizarea lucrărilor finaliste va avea loc la sfârşitul lunii iunie, urmând ca premiile Euro Effie Awards 2008 să fie decernate în luna septembrie.

Leo Burnett, singura agenţie de publicitate din România nominalizată de 3 ori la Euro Effie, a adus în ţară un Bronz de la ediţia din 2007 a aceluiaşi festival.

Euro-Effie Awards este cea mai prestigioasă competiţie europeană care recompensează eficienţa campaniilor de publicitate implementate la nivel regional.

Grupul Leo Burnett România este deţinut minoritar de grupul de comunicare Publicis, şi are în portofoliu agenţiile Leo Burnett&Target (agenţie full-service), The Practice (agenţie de relaţii publice), 23 (shop de creaţie), iLeo (servicii interactive) şi Starcom (agenţie de media).

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite