Marele nostru campion mondial la box Leonard Doroftei este salariat în Canada. A plecat după ce a dat faliment! ”Greșeala vieții mele e că m-am apucat de cârciumări”
Publicat la 29.07.2021, 11:31:58

Leonard Doroftei este salariat în Canada, angajat la un club de box ce aparține tot unui român. Fostul campion mondial WBA la categoria semi-ușoară, marele sportiv a luat-o de la 0 în Montreal, unde s-a mutat după ce a afacerea sa, propriul pub a ajuns la faliment.
Doroftei și-a vândut vila pe care o construise în Ploiești și a fugit în metropola unde a făcut istorie și unde s-a antrenat înainte să devină campion mondial. În Montreal, Moșu Doroftei este vecin cu pugilistul român Adi Diaconu, bun prieten al său.
”Probabil greşeala vieţii mele a fost că m-am apucat de cârciumărie, domeniu pe care nu-l cunoşteam. Am vrut să fiu în box, dar nu am reuşit. Era un sistem unde unii controlau şi nu am avut loc. Clubul l-am inchis pentru că m-au sufocat. Nu mi-au dat sansa sa-mi revin, măcar. Ei (oficialii din primăria Ploiești -n.r.) stiau din 1996 că acea cladire avea risc seismic, iar mie mi-au dat spațiul în 2005, iar în 2017 m-au dat afară”, rememorează Doroftei (51 ani) situația spațiului fostei sale afaceri, propriul pub din Ploiești, o afacere care a dat faliment.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

People
Horoscop bani și carieră 8 octombrie 2026. Alegeri mai bine cântărite

People
Statul vrea să-i scoată pe copii din jocurile video! Tudor Dăescu: «România le-a luat locul din spatele blocului, iar acum vrea să le fure și spațiul care le-a mai rămas»

People
Cardiganul pentru bărbați: piesa subestimată a garderobei de toamnă

People
Nobelul pentru Literatură 2026. Cine sunt favoriții și ce șanse au cei doi români aflați pe liste să primească cec-ul de 1,1 milioane de euro

People
