Letonii vor înapoi la ruşi. De fapt la Roman Abramovici, care, în calitatea sa de patron al clubului Chelsea şi mai ales de miliardar, i-a convins, se pare, pe vecinii săi baltici că este un bun manager. Ca urmare, peste 400 de letoni au semnat o scrisoare adresată lui Abramovici în care îi cer să le cumpere ţara.
Iată conţinutul scrisorii postate pe petitonline.com:
"Dragă domnule Abramovici. După cum ştiţi, ţara noastră, Letonia, a falimentat şi în prezent negociază cu FMI vânzarea sa pentru suma de 7,5 miliarde de euro. Am dori să vă gândiţi la posibilitatea de a cumpăra Letonia: oamenii sunt muncitori şi plăcuţi, mediul este curat şi aveţi suficient spaţiu pentru a vă ancora iahtul", se arată în scrisoare.
Letonia este ţara europeană care înregistrează cel mai grav declin economic: PIB-ul a căzut în al treilea trimestru din 2008 cu 4,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cât despre Abramovici, el ocupă locul doi în topul celor mai bogaţi ruşi: înaintea crizei, care nu l-a iertat nici pe patronul clubului britanic Chelsea, averea sa era estimată la 23 de miliarde de dolari.



