Leul a pierdut mai mult de un ban, pana la aproape 3,14 lei/euro
Publicat la 10.07.2007, 11:43:07
Moneda naţională s-a depreciat marţi până la 3,1392 lei/euro, de la 3,1231 lei/euro cât era luni, ca urmare a ordinelor mari de cumpărare de valută din piaţa interbancară care ar putea proveni de la banca centrală sau de la bănci comerciale mari, susţin dealerii.
Cursul afişat marţi de Banca Naţională a României (BNR), de 3,1392 lei/euro, descrie o depreciere a monedei naţionale cu 161 lei vechi (0,51%) faţă de euro, de la 3,1231 lei/euro, cât era luni.
Băncile cumpărau un euro cu 3,1300 lei şi îl vindeau cu 3,1350 lei în deschiderea şedinţei valutare de marţi, cu 20 lei vechi mai mult decât luni seară, iar în primele ore de tranzacţionare leul s-a depreciat ca urmare a ordinelor de cumpărare de valută din piaţă. După ce a ajuns la o cotaţie maximă de 3,1380-3,1400 lei, euro a pierdut uşor teren până la cotaţii de 3,1370 - 3,1380 lei în jurul orei 14.
"Cursul euro a avut o evoluţie ascendentă marţi, cu mici corecţii. Sunt zvonuri că ar fi intervenit BNR în piaţă, însă e posibil să fie vorba de o acţiune concertată a mai multor bănci mari pe mai multe pieţe din regiune, pentru că o evoluţie similară, de depreciere a monedelor naţionale, a avut loc şi pe piaţa ungară şi pe cea poloneză", a spus dealerul Băncii Comerciale Române (BCR) Narcis Noaghea, pentru NewsIn.
Pe pieţele internaţionale, dolarul a coborât marţi la cotaţia minimă a ultimelor două luni şi jumătate faţă de euro. În prima parte a zilei de marţi, moneda americană a fost cotată între 1,3592 la 1,3663 dolari/euro, iar în jurul orei 14, ora României, cotaţia era de 1,3645 dolari/euro. Cursul afişat marţi de BNR arată o depreciere a monedei naţionale cu 82 lei vechi (0,35%) faţă de dolar, de la 2,2916 lei/dolar, cât era luni, la 2,2998 lei/dolar.
Banca centrală a afişat în prima parte a zilei de marţi un nivel al dobânzii la depozitele atrase (BUBID) pentru o zi (overnight) de 5,75% pe an faţă de 5,81% pe an cât era în ziua precedentă, iar pentru depozitele overnight plasate (BUBOR), dobânda a coborât la 6,78% pe an, de la 6,88% pe an, cât era luni.
Dobânzile interbancare locale la depozitele overnight (pe o zi) în lei au scăzut uşor la 5,75-6,75% pe an, uşor sub nivelul dobânzii de politică monetară, ca urmare a lichidităţii ridicate din piaţă.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
