Leul era cotat în jur de 4,1535 lei/euro la începutul şedinţei şi s-a depreciat treptat până la un curs maxim de 4,1970 lei/euro. Pe finalul zilei, cursul a coborât însă uşor, la 4,1850 lei/euro. La 16:30, băncile cumpărau un euro cu 4,1859 şi îl vindeau cu 4,1936 lei.
"Este posibil ca aprecierea uşoară de pe finalul zilei să fi fost şi pe seama unei intervenţii indirecte a băncii centrale, însă şi ca urmare a unei încercări a monedei naţionale de a sparge pragul de 4,2 lei/euro", a spus, pentru NewsIn, dealerul Băncii Transilvania, Florin Bota.
Moneda poloneză a câştigat teren de la 4,2930 la 4,2270 unităţi/euro, însă cursul a urcat apoi la 4,2850 unităţi/euro, iar forintul s-a întărit în primă fază de la 291,2 la 288 forinţi/euro, însă a revenit apoi până la 289,8 unităţi/euro.
Cursul de referinţă afişat miercuri de BNR a urcat la 4,1736 lei/euro, nivel ce marchează o depreciere a leului cu peste trei bani şi jumătate (0,86%) comparativ cu nivelul din şedinţa precedentă. Faţă de dolarul american, cursul de referinţă publicat miercuri de BNR marchează deprecierea monedei naţionale cu aproape 4 bani (1,23%), până la 3,1492 lei/dolar, de la nivelul de marţi, de 3,1109 lei/dolar.


