"A revenit optimismul pe piata valutara, iar acest trend se poate observa si pe restul pietelor din regiune. Astazi (vineri, n.r.) a fost cumva reversul medaliei fata de ziua de ieri (joi, n.r.), cand investitorii, descurajati de bursa, au intrat pe piata valutara si au cumparat valuta, iar astazi, dupa ce a revenit optimismul si pe bursa, investitorii au cumparat lei", a declarat, pentru NewsIn, dealerul Bancii Comerciale Carpatica Florin Constantinescu.
In primele ore de tranzactionare, leul s-a apreciat de la 3,6655 lei/euro la 3,64 lei/euro, dupa care si-a inversat tendinta, revenind la cotatiile din deschidere. Ulterior, leul a inceput iarasi sa castige teren, pana la 3,6250 lei/euro. La ora 16:55, bancile cumparau un euro cu 3,6270 lei/euro si il vindeau cu 3,6330 lei/euro.
Pe pietele din regiune, moneda poloneza s-a apreciat brusc in primele ore de tranzactionare pana la 3,2997 zloti/euro, dupa care a pierdut teren pana la 3,3284 unitati/euro. Moneda poloneza a revenit spre finalul sedintei la cotatiile de dimineata, de 3,2975 zloti/euro. Forintul s-a apreciat pe parcursul ultimei sedinte a saptamanii de la 242,59 pana la 240,20 unitati/euro si, dupa o usoara depreciere, si-a reluat aprecierea, pana la 239,3 forinti/euro.
Cursul de referinta publicat de banca centrala indica aprecierea leului fata de moneda europeana cu peste 4 bani (1,13%), pana la 3,6480 lei/euro, respectiv o depreciere a leului cu peste un ban (0,47%) fata de dolarul american, pana la 2,5661 lei/dolar, de la 2,5540 lei/dolar, cat era joi.





