“Leul a avut o evolutie decorelata de regiune, mai ales in ultima parte a zilei, cand altii se depreciau si noi de apreciam. Este posibil sa fie vorba de o interventie indirecta a BNR”, a declarat, pentru NewsIn, Ciprian Mihai, sef de departament in cadrul trezoreriei Volksbank Romania.
El a apreciat ca volumele tranzactionate vineri au fost mai mari decat cele din ziua precedenta.
Leul s-a apreciat in prima parte a sedintei de la cotatii de peste 3,82 lei/euro pana in apropiere de 3,78 lei/euro, nivel in jurul caruia a fluctuat ulterior. La 16:30, bancile cumparau un euro cu 3,7780 lei si il vindeau cu 3,7900 lei.
In regiune, monedele tarilor emergente au avut o evolutie contrastanta. Zlotul a pierdut teren de la 3,755 la peste 3,77 unitati/euro, in timp ce forintul s-a intarit de la 260,5 pana spre 258 unitati/euro, pentru ca apoi sa se deprecieze la 259,3 forinti/euro, nivel in jurul caruia s-a stabilizat.



