Luni, Banca Naţională a României (BNR) anunţase un curs de referinţă de 3,8573 lei/euro.
Leul s-a depreciat constant în prima parte a zilei de la 3,8725 la 3,8990 lei/euro, în condiţiile în care zlotul şi lira turcească au avut evoluţii similare faţă de euro, iar dolarul s-a apreciat cu peste 1% faţă de euro.
"Leul s-a depreciat încet, încet din cauza situaţiei politice incerte şi pentru că nu prea mai sunt credite care să stimuleze cererea de lei", a spus Ciprian Mihai, şef de departament în cadrul trezoreriei Volksbank România.
Faţă de dolarul american, cursul de referinţă publicat marţi de BNR arată o depreciere a leului cu peste 3 bani (1,08%), până la 3,02871 lei/dolar, de la 2,9961 lei/dolar, cât era luni.


