money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Leul pierde, in asteptarea deciziei BNR

Publicat la 02.02.2009, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Leul pierde, in asteptarea deciziei BNR

Dupa atingerea nivelului maxim, investitorii au inceput sa tranzactioneze la cotatii mai reduse, iar rata de schimb a coborat sub 4,30 lei/euro. Oficialii BNR au avertizat ca banca centrala nu-si va folosi rezerva valutara pentru a apara un anumit nivel de curs, mai ales ca, in ianuarie, rezervele valutare au scazut cu 221 mil. euro. Piata este in asteptarea deciziei BNR, de miercuri, privind nivelul dobanzii de politica monetara. Analistii internationali iau in calcul reducerea dobanzii-cheie de la nivelul actual, de 10,25%. O reducere a dobanzii de politica monetara ar putea determina bancile sa ajusteze in jos nivelul dobanzilor practicate la depozite, ceea ce ar pune si o presiune mai mare pe atragerea de resurse pentru a-si sustine creditarea. Depozitele bancare au crescut in decembrie cu 6,6%, la 151,4 mld. lei, avansul pe 2008 fiind de 17,3%, ritm de crestere de doua ori mai redus fata de 2007. Bancherii asteapta insa o reducere a nivelului rezervelor minime la lei, ceea ce ar aduce un plus de lichiditate in piata interbancara sau pentru creditare. Ritmul in care romanii s-au imprumutat la banci a franat la jumatate in decembrie, in ritm anual, avans similar celui din februarie 2005, de vreme ce bancile, mult mai precaute si cu lichiditati reduse din cauza crizei, au pus creditarea in stand-by.


 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite