Vineri, Banca Nationala a Romaniei (BNR) anuntase un curs de referinta de 3,6610 lei/euro.
"Piata este destul de linistita, cu volume reduse de tranzactionare, iar leul urmareste tendinta regionala a monedelor, care s-au depreciat, de asemenea. Forintul a fost singurul care s-a miscat intr-un interval mai restrans", a declarat dealerul Bancii Comerciale Romane (BCR) Narcis Noaghea.
Moneda nationala era cotata in deschiderea sedintei valutare la 3,64 lei/euro, in apreciere cu 3 bani fata de nivelul de vineri seara, si s-a depreciat in mod constant pana la 3,6845 lei/euro. La ora 14:05, bancile cumparau un euro cu 3,6740 lei si il vindeau cu 3,6850 lei.
In regiune, monedele emergente s-au apreciat in prima faza, pentru ca apoi sa intre pe o tendinta de depreciere. Astfel, dupa ce s-a apreciat puternic de la 258,50 la 255,85 forinti/euro, forintul a intrat pe o tendinta de depreciere, pierzand teren pana la 259 unitati/euro. Ulterior si-a revenit usor, la 257,50 forinti/euro. Zlotul s-a apreciat initial de la 3,52 la 3,4880 unitati/euro, pentru ca apoi sa se deprecieze la 3,5760 unitati/euro.
Fata de dolarul american, cursul de referinta publicat, luni, de BNR arata o apreciere cu aproape un ban a leului (0,28%), pana la 2,8677 lei/dolar, de la 2,8758 lei/dolar, cat era vineri. Pe pietele internationale, dolarul a pierdut teren in prima faza de la de la 1,274 la 1,29 dolari/euro, si, dupa o scurta apreciere pana la 1,28 dolari/euro, a revenit pe pierdere. Astfel, la 14:10, ora Romaniei, euro era cotat la 1,2848 dolari/euro.
Banca Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei de luni, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 14,08% pe an, foarte apropiat de cel din sedinta anterioara, de 14,07%, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a coborat la 17,69% pe an, de la 17,8% pe an, cat era vineri.
Dobanzile la depozitele pentru o zi (de tip overnight) se mentin la un nivel ridicat, de 15-40% pe an, cu mult peste dobanda de politica monetara, de 10,25% pe an, pe fondul problemelor de lichiditate ale catorva banci din piata interbancara. (NewsIn)
Leul pierde peste 2 bani, pana la un nivel de referinta de 3,6844 lei/euro, in ton cu regiunea
Publicat la 03.11.2008, 12:50:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică

Actualitate
Același coș de la Lidl, în 6 țări. Un român cumpără 131 de coșuri dintr-un salariu, un neamț 323

Actualitate
Cât pierzi din puterea de cumpărare dacă ții banii cash?

Actualitate
Un anteprenor tech român vrea să ducă AI-ul în primării. Rămâne de văzut cine îi explică primarului cum se pornește calculatorul

Actualitate
