“Cursul de schimb a fost miscat mai ales de ordinele clientilor. In deschiderea sedintei a existat o criza de lichiditate in piata, in ultima zi de constituire a rezervelor minime obligatorii, care a determinat o scurta apreciere a leului, pentru ca apoi cursul sa urce spre 3,68 lei/euro, pe fondul ordinelor de cumparare de valuta”, a declarat seful departamentului de tranzactii interbancare al Volksbank Romania, Monica Angelescu.
Moneda nationala s-a depreciat, in prima parte a sedintei de vineri, de la cotatii apropiate de 3,66 lei/euro pana la varful zilei, de 3,6775 lei/euro, atins la 11:40, insa a recuperat terenul pierdut dupa pranz, iar la 17:30, bancile cumparau un euro cu 3,6652 lei si il vindeau cu 3,6683 lei.
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a afisat vineri o cotatie de referinta de 3,6755 lei/euro, care marcheaza o apreciere usoara a leului, de la 3,6767 lei/euro, cat era joi. Fata de dolar, cursul anuntat de banca centrala indica o depreciere a leului cu mai putin de un ban (0,27%), pana la 2,3379 lei/dolar, de la 2,3317 lei/dolar, cat era joi.
NewsIn





