money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Leul revine pe apreciere, până la 4,12 lei/euro, pe o tendinţă regională

Publicat la 08.05.2009, 07:45:54

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Leul revine pe apreciere, până la 4,12 lei/euro, pe o tendinţă regională

Leul a deschis la cotaţii apropiate de 4,13 lei/euro şi s-a apreciat rapid până în apropiere de 4,12 lei/euro. La 10:30, euro era cotat cu 4,1190-4,1250 lei.

"După corecţia de ieri (joi n.r.), acum se pare că leul revine pe apreciere, ca şi celelalte monede din regiune", a declarat, pentru NewsIn, un dealer din piaţă.

Totuşi, pragul de 4,12 lei/euro pare unul solid, rezistând deocamdată la tentativele de coborâre a cursului, consideră el.

În regiune, zlotul s-a apreciat de la 4,373 la 4,342 unităţi/euro, pentru a reveni apoi a peste 4,35 unităţi/euro, iar forintul a câştigat teren de la 280 la 277,4 forinţi/euro.

Pe pieţele internaţionale, dolarul a continuat să piardă teren în faţa euro, ajungând a cotaţii de peste 1,34 dolari/euro. La 10:30, euro era cotat cu 1,3414 dolari.

În piaţa monetară, dobânzile la depozitele la o zi de tip overnight se menţin la 9,25-9,75% pe an, încadrând noul nivel al dobânzii de politică monetară, de 9,5%.

Sursa:NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite