money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiareMihai Voican

LEUL românesc se prăbușește! Un nou maxim istoric pentru euro

Publicat la 09.03.2020, 11:45:32

Distribuie:WhatsAppFacebookX
LEUL românesc se prăbușește! Un nou maxim istoric pentru euro
Urmărește money.ro pe Google News

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, luni, un curs de referinţă de 4,8184 lei/euro, un nou maxim istoric pentru moneda unică europeană în raport cu leul.

 

Euro marchează, astfel, o creștere de 0,15% față de vineri, pe fondul aprecierii monedei unice pe plan internațional, din cauza epidemiei cu coronavirus.

 

Recordul anterior fusese atins vineri, 28 februarie, când BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,8127 lei/euro.

 

Pe piaţa interbancară, moneda naţională s-a tranzacţionat între 4,7984 şi 4,8536 de lei pentru un euro.

 

Cotația de astăzi este în ton cu evoluțiile internaționale, în condițiile în care moneda unică europeană s-a apreciat masiv, ca urmare a extinderii epidemiei cu coronavirus și a prăbușirii prețului petrolului. Astfel, euro a atins cel mai ridicat nivel din ultimele 13 luni, de 1,1492 dolari pe unitate, fiind ulterior tranzacţionat la 1,1422 dolari pe unitate.

 

 

 

 

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite