"Piaţa pare mai calmă spre finalul zilei, dar şi mai subţire, probabil că volumele tranzacţionate au fost destul de reduse", a declarat, pentru NewsIn, dealerul-şef al Băncii Transilvania, Ioan Bîrle.
În debutul şedinţei, leul s-a apreciat de la cotaţii de 4,23 lei/euro la 4,1975 lei/euro, însă ulterior cursul a urcat constant, până la un vârf de 4,2562 lei/euro, cu puţin înaintea orei 15:00. Spre finalul zilei, leul a reînceput să se aprecieze, iar la 16:20, băncile cumpărau un euro cu 4,2165 lei şi îl vindeau cu 4,2265 lei.
În regiune, forintul s-a apreciat de la 290,21 unităţi/euro la 282,93 unităţi pe euro, iar cursul zlot/euro a coborât de la 4,3859 unităţi/euro la 4,3070 unităţi/euro în prima parte a şedinţei. Ulterior, cele două valute au pierdut teren, iar spre finalul zilei forintul se cota la 285,70 unităţi/euro, iar moneda poloneză la 4,3570 unităţi/euro.
Cursul de referinţă afişat marţi de BNR indică aprecierea cu aproximativ doi bani şi jumătate (0,57%) a leului, până la 4,2390 lei/euro. Banca Naţională a României (BNR) a afişat luni, un curs de referinţă de 4,2634 lei/euro, în coborâre după cel de 4,2910 lei/euro de vineri. Săptămâna trecută, referinţa a atins, succesiv, mai multe vârfuri istorice, care au culminat, joi, cu nivelul de 4,3127 lei/euro.

