Moneda naţională a deschis şedinţa de vineri cu o uşoară tendinţă de depreciere faţă de seara precedentă, la 4,21 lei/euro, după care cursul a urcat pentru scurt timp peste 4,22 lei/euro, decorelat de valutele emergente din regiune, care s-au apreciat constant, potrivit NewsIn.
"Leul a revenit la nivelul din deschidere, de 4,21 lei/euro, după o scurtă depreciere peste 4,22 lei/euro. Evoluţia este decorelată de a regiunii, care se apreciază", a spus pentru NewsIn Ciprian Mihai, şef de departament în cadrul trezoreriei de la Volksbank România.
În debutul şedinţei, euro era cotat la 4,21 lei, ulterior cursul urcând până la 4,2260 lei/euro. Tendinţa s-a inversat însă, iar la 10:25, băncile cumpărau un euro cu 4,2115 lei şi îl vindeau cu 4,2165 lei.
În regiune, zlotul polonez s-a apreciat de la 4,31 unităţi/euro la 4,2550 unităţi/euro, iar forintul a câştigat teren de la 292,68 la 291,55 unităţi/euro.



