Leul s-a depreciat uşor la 3,3350 lei/euro joi dimineaţă, pe o mişcare corectivă
Publicat la 11.10.2007, 08:25:10
Băncile cotau un euro la 3,3285-3,3315 lei în debutul şedinţei valutare de joi, la un nivel apropiat de cel de miercuri seară, iar euro a câştigat teren în prima parte a şedinţei valutare până la 3,3350 lei, pe o mişcare corectivă după întărirea puternică a leului de miercuri, spun dealerii.
După deschiderea şedinţei valutare, euro s-a întărit treptat până la cotaţii maxime de 3,3360-3,3380 lei, pentru ca leul să revină uşor până la 3,3350-3,3370 lei/euro în jurul orei 10:40.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





