money.ro
Actualitatemoney.ro

Leul s-a întărit uşor spre 3,94 lei/euro, pe fondul revenirii monedelor emergente

Publicat la 19.12.2008, 08:58:53

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Leul s-a întărit uşor spre 3,94 lei/euro, pe fondul revenirii monedelor emergente


Moneda naţională fluctua în primele tranzacţii de vineri în jurul nivelului de 3,9450 lei/euro, cu o uşoară tendinţă de apreciere decorelată în continuare de valutele din regiune, pe o piaţă mai calmă decât în ziua precedentă.

"Piaţa este liniştită, iar leul nu prea se mişcă, faţă de zlot şi forint, care se apreciază mai semnificativ. Însă cel puţin moneda poloneză este destul de imprevizibilă", a spus, pentru NewsIn, dealerul Băncii Comerciale Carpatica (BCC) Florin Ţucneanu.

Leul a deschis şedinţa la 3,9550 lei/euro, nivel sub care a fluctuat pe o uşoară tendinţă de apreciere, până la 3,9460 lei/euro. La 10:40, băncile cumpărau un euro cu 3,9395 lei şi îl vindeau cu 3,9515 lei.

În regiune, monedele emergente au urmat o tendinţă mai accentuată de apreciere. Zlotul s-a întărit de la 4,14 la 4,0850 unităţi/euro şi a cedat uşor teren la 4,1050 unităţi/euro, în timp ce forintul s-a apreciat de la 266 la 264,5 unităţi/euro, după o uşoară depreciere în startul şedinţei.

Pe pieţele internaţionale, moneda americană a fluctuat într-un culoar restrâns, între 1,4220 şi 1,43 dolari/euro. La ora 10:40, euro era cotat la 1,4253 dolari.


Sursa: NewsIn

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite