money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Leul s-a stabilizat în apropiere de 4,19 lei/euro

Publicat la 29.04.2009, 14:03:35

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Leul s-a stabilizat în apropiere de 4,19 lei/euro

Moneda europeană era tranzacţionată în debutul şedinţei cu 4,2140 lei, însă primele tranzacţii au coborât cursul de schimb sub 4,2 lei/euro. Ulterior, cursul s-a menţinut pe o pantă descendentă, nivelul minim fiind de 4,1865 lei/euro, La 16:55, euro era cotat cu 4,1905-4,1955 lei.

În regiune, zlotul s-a apreciat de la 4,485 la 4,402 zloţi/euro, pentru a reveni apoi la 4,416 unităţi/euro, în timp ce forintul a câştigat teren de la 293,3 la 288,6 unităţi/euro, fiind cotat în finalul după-amiezii cu 289,3 forinţi/euro.

Banca Naţională a României (BNR) a afişat, miercuri, un curs de referinţă de 4,1974 lei/euro, minim al ultimelor două săptămâni, cu peste 3 bani (0,75%) sub cel de marţi. Pentru dolar, BNR a afişat un curs de referinţă de 3,1692 lei/dolar, în scădere cu aproape 8 bani (2,41%) faţă de nivelul de marţi.

Pe pieţele internaţionale, dolarul s-a depreciat aproape constant, de la 1,312 la peste 1,325 dolari/euro. La 16:55, ora României, euro era cotat la 1,3257 dolari.

Pe piaţa monetară, dobânzile la depozitele interbancare pentru o zi, de tip overnight, s-au menţinut la 10-11% pe an, uşor peste nivelul dobânzii de politică monetară, de 10% pe an.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite