money.ro
Actualitatemoney.ro

Leul se apreciază cu 0,5% miercuri seară, spre 3,70 lei/euro, în ton cu monedele din zonă

Publicat la 05.03.2008, 17:31:15

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Leul se apreciază cu 0,5% miercuri seară, spre 3,70 lei/euro, în ton cu monedele din zonă
Moneda naţională s-a apreciat cu peste doi bani în faţa euro la finalul şedinţei valutare de miercuri faţă de seara precedentă, cursul coborând sub 3,71 lei/euro, tendinţă de apreciere ce s-a manifestat şi la celelalte monede ale ţărilor din regiune, susţin dealerii.

"Cred că principalul factor pentru aprecierea leului a fost tendinţa regională, observată mai ales pe forint, dar moneda naţională a fost ajutată şi de datele pozitive despre creşterea economică. Informaţiile venite din SUA în cursul şedinţei au fost mai degrabă neutre şi nu au influenţat semnificativ pieţele valutare", a declarat dealerul Băncii Transilvania, Ioan Bîrle, pentru NewsIn.

Leul a deschis şedinţa de miercuri în apropierea nivelului de 3,7350 lei/euro, pentru ca apoi să se aprecieze aproape constant pe tot restul şedinţei. La ora 17:35, băncile cumpărau un euro cu 3,7087 lei şi îl vindeau cu 3,7155 lei.

Cursul afişat miercuri de banca centrală arată o apreciere cu 0,35% a leului faţă de moneda europeană, până la 3,7197 lei/euro, comparativ cu şedinţa anterioară, respectiv o întărire cu 0,19% a monedei naţionale faţă de dolar, de la 2,4546 lei/dolar, cât era marţi, la 2,4500 lei/dolar.

Pe pieţele internaţionale, moneda americană a oscilat între 1,5146 şi 1,5256 dolari/euro, iar la 17:35 ora României, cotaţia era de 1,5240 dolari/euro.

Banca centrală a afişat, în prima parte a zilei de miercuri, un nivel al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 8,90% pe an, uşor sub cel de 9,05% de marţi. Dobânda pentru depozitele overnight plasate (ROBOR) a fost de 8,93% pe an, sub nivelul din ziua precedentă, de 9,73%.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite