Vineri, Banca Naţională a României (BNR) afişase un curs de referinţă de 4,2484 lei/euro. "Leul a continuat să fie în uşoară apreciere, pe seama acordului semnat de România cu FMI şi instituţiile Uniunii Europene, în condiţiile în care celelalte monede din regiune au avut mai mult o tendinţă de depreciere în ultima perioadă ", a declarat, pentru NewsIn, dealerul-şef al Băncii Transilvania, Ioan Bîrle.
Moneda europeană se tranzacţiona în debutul şedinţei de luni în apropiere de 4,2550 lei/euro, însă cursul a coborât încă din primele tranzacţii până la un nivel minim de 4,2365 lei/euro, în jurul căruia a fluctuat ulterior. La 13:35, băncile cumpărau un euro cu 4,2310 lei şi îl vindeau cu 4,2420 lei.
În regiune, forintul s-a apreciat în primă fază de la 310 la 305,3 unităţi/euro, pentru ca apoi să piardă teren până la 308 unităţi/euro, în timp ce zlotul polonez s-a depreciat de la 4,6750 la 4,7425 unităţi/euro în primele ore ale zilei, însă s-a întărit ulterior până la 4,71 zloţi/euro.
Faţă de dolarul american, cursul de referinţă publicat luni de BNR marchează o depreciere a monedei naţionale cu peste 5 bani (1,65%) până la 3,2197 lei/dolar, de la nivelul de vineri, de 3,1676 lei/dolar.


