Moneda naţională s-a întărit în primele tranzacţii de marţi cu un ban faţă de luni seară până la 3,6245 lei/euro, în ton cu alte valute din regiune, pentru ca apoi să piardă teren din nou peste 3,63 lei/euro, pe fondul ordinelor de cumpărare ale clienţilor comerciali, spun dealerii.
"Am observat deprecieri, atât ale francului elveţian, cât şi ale dolarului american. În acest context, valutele emergente din regiune au câştigat teren, însă, pe leu, am observat o revenire spre niveluri ale cursului de peste 3,632 lei/euro, pe fondul ordinelor de cumpărare ale clienţilor comerciali", a spus şeful departamentului de tranzacţii interbancare al Volksbank, Monica Angelescu, pentru NewsIn.
La ora 11:05, băncile cumpărau un euro cu 3,6320 lei şi îl vindeau cu 3,6380 lei.
Sursa: NewsIn
Leul se cumpăra peste 3,63 lei/euro marţi dimineaţă, după o scurtă apreciere pe tendinţă regională
Publicat la 19.02.2008, 09:39:33
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Citatul zilei, 7 octombrie 2026: Investitorii vor să facă bani cât dorm

Actualitate
Cum îți faci un buget când veniturile nu sunt aceleași în fiecare lună

Actualitate
Mașină nouă sau second-hand: care este costul real după cinci ani?

Actualitate
Radu Mazăre și-a mai luat două plaje în Madagascar. Fostul primar și-a transformat resortul în „eco-lux”

Actualitate
