"Pare că deprecierea s-a oprit pe final, după ce leul a pierdut ca şi celelalte monede din regiune. Au fost unele cumpărări speculative de valută, spre deosebire de zilele trecute. Cu toate acestea, moneda naţională s-ar fi depreciat şi dacă nu ar fi fost speculaţii", a spus, pentru NewsIn, Ciprian Mihai, şef de departament în cadrul trezoreriei Volksbank România.
Leul era cotat la începutul zilei în jur de 4,04 unităţi/euro, în apreciere cu aproximativ 3 bani faţă de marţi seară, însă a pierdut teren constant în timpul şedinţei, până la un curs maxim de 4,12 lei/euro, atins după ora 16. De altfel, după ora 14, cursul s-a stabilizat peste pragul de 4,1 lei/euro, iar la 16:30, băncile cumpărau un euro cu 4,1175 lei şi îl vindeau cu 4,1250 lei.
În regiune, după ce se s-a apreciat până la 3,8860 unităţi/euro, zlotul polonez a pierdut din nou teren, revenind peste 4 zloţi/euro. Forintul a câştigat teren iniţial de la 265 la 262 unităţi/euro, pentru ca ulterior să se deprecieze peste 268 unităţi/euro.
La cursul de referinţă, leul a pierdut miercuri aproape 1 ban faţă de şedinţa precedentă, până la 4,0720 lei/euro. Moneda naţională nu a mai atins acest nivel din 1 noiembrie 2004, când Banca Naţională a României (BNR) a afişat un curs de referinţă de 4,0807 lei/euro.


