Pe piaţa interbancară leul se tranzacţiona cu 5 minute înainte de ora 13:00 cu 4,2925 lei/euro în aşteptarea votului din Parlament pentru moţiunea de cenzură susţinută de PSD, PNL şi UDMR, tendinţa monedelor emergente din regiune fiind similară.
Moneda naţională era cotată la 4,2820 lei/euro în debutul şedinţei de marţi, însă leul a început să piardă teren rapid, iar cursul de schimb a urcat până la aproximativ 4,2910 lei/euro.
Şi monedele emergente din regiune s-au depreciat, zlotul polonez ieftinindu-se de la 4,2050 la 4,2280 unităţi/euro, în timp ce coroana cehă a pierdut teren de la 25,82 la 25,90 unităţi/euro.
Plenul Parlamentului dezbate şi votează marţi moţiunea de cenzură "11 împotriva României!", iniţiată de PNL şi UDMR, cu semnăturile a şapte deputaţi PSD, la acest moment fiind avansată de către opoziţie propunerea unui Executiv tehnocrat pentru varianta în care Guvernul va cădea.
În cazul în care moţiunea de cenzură ar fi adoptată, ar fi pentru prima dată, după 1989, când un Executiv este demis printr-un astfel de demers.
Leul se depreciază până la 4,2897 lei/euro
Publicat la 13.10.2009, 10:03:45
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Mașină nouă sau second-hand: care este costul real după cinci ani?

Actualitate
Radu Mazăre și-a mai luat două plaje în Madagascar. Fostul primar și-a transformat resortul în „eco-lux”

Actualitate
WARO – Watching Romania aduce la București prima ediție a unui eveniment internațional dedicat orologeriei independente

Actualitate
Forța capitalului românesc! Top 100 companii antreprenoriale din România. Cine sunt cei mai puternici oameni de afaceri

Actualitate
