Este cel mai ridicat nivel al cursului din ultimele patru luni. Banca Naţională a României (BNR) nu a mai afişat un curs de referinţă atât de ridicat din 5 ianuarie 2010, când se situa la 4,2077 lei/euro.
Euro a câştigat peste trei bani (0,82%) faţă de leu, iar dolarul creşte cu aproape 8 bani (2,45%). Ieri, BNR a afişat un curs valutar de 4,1492 lei pentru un euro şi 3,1975 lei pentru un dolar.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a lăsat, astăzi, de înţeles că banca centrală nu este îngrijorată în privinţa evoluţiei leului, care s-a păstrat de la începutul anului într-o bandă stabilă. Declaraţiile oficialului român vin după ce leul a pierdut aproape 7 bani în ultimele două săptămâni în faţa euro.
Moneda naţională a resimţit din plin efectele dezbaterilor privind majorarea taxelor, dar şi a situaţiei din Grecia. Leul s-a depreciat pe piaţa interbancară pînă la aproape 4 lei şi 20 de bani pentru un euro.
"Se pare că investitorii sunt extrem de îngrijoraţi, iar efectul Grecia se transmite de la ţările din zona euro şi spre Europa Centrală şi de Est", spune Nicolae Chidesciuc, economist şef ING Bank.
Leul se depreciază puternic. Curs valutar 4,1833 lei/euro
Publicat la 06.05.2010, 10:10:22
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
