Leul era cotat cu 4,235 lei/euro în debutul şedinţei şi a pierdut teren până aproape de 4,245 lei/euro, pentru a se stabiliza apoi în jur de 4,24 lei/euro. La 10:25, băncile cumpărau euro cu 4,2395 lei şi îl vindeau cu 4,2470 lei.

"Esteo uşoară depreciere a leului, în ton cu regiunea, dar pe o piaţă calmă", a declarat un dealer din piaţă.

În regiune, deprecierile au fost mai pronunţate miercuri dimineaţă. Zlotul a pierdut teren de la 4,385 la peste 4,41 zloţi/euro, iar forintul s-a depreciat de la 297,3 la 299,4 forinţi/euro.

Pe pieţele internaţionale, dolarul s-a întărit dimineaţă de la 1,294 la 1,29 dolari/euro, după o uşoară depreciere, iar la 10:25, ora României, euro era cotat cu 1,2906 dolari.

În piaţa monetară, dobânzile la depozitele pentru o zi de tip overnight se menţin la 8-9%pe an, sub nivelul dobânzii de politică monetară, de 10%, înainte de finalul perioadei de constituire a rezervelor minime obligatorii, din 23 aprilie.

Sursa:NewsIn