"Piata a fost destul de linistita in aceasta dimineata, leul s-a apreciat usor, dar pare sa fie tras in sus de regiune. In ciuda intaririi din ultima vreme a monedei nationale, cursul nu a reusit sa coboare, deocamdata, sub pragul de 3,60 lei/euro", a declarat analistul Credit Europe Bank (CEB), Georgiana Constantinescu, pentru NewsIn.
Dupa ce a incheiat ziua de luni la cotatii de peste 3,62 lei/euro, moneda nationala a deschis sedinta de marti la cotatii de 3,6150-3,6200 lei/euro. In primele tranzactii, cursul a coborat pana la 3,6070 lei/euro, pentru ca apoi sa revina, cu putin inaintea orei 11:00, la nivelul de 3,6150-36180 lei/euro.
Pe pietele internationale, moneda americana a oscilat intr-un interval restrans, intre 1,5811 si 1,5865 dolari/euro, iar la 11:00, euro era cotat la 1,5852 dolari, nivel apropiat de cel din seara precedenta.
Dobanzile interbancare la depozitele pentru o zi, de tip overnight, au coborat usor fata de sedintele precedente, iar la 11:00 se situau la nivelul de 9,03-9,46% pe an. (NewsIn)
Leul se intareste usor spre 3,61 lei/euro, in ton cu valutele din regiune
Publicat la 15.04.2008, 08:14:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





