money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Leul se menţinea sub 4,29 lei/euro la finalul şedinţei, după o zi în care s-a depreciat treptat

Publicat la 26.02.2009, 15:24:47

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Leul se menţinea sub 4,29 lei/euro la finalul şedinţei, după o zi în care s-a depreciat treptat

"Leul s-a depreciat puţin, dar volatilitatea e destul de mică, mai ales că valutele din regiune au evoluat mixt, în funcţie de ştirile fiecărei ţări. Au fost mai mult ordine (de tranzacţionare n.r.) locale în ultimele zile. Nerezidenţii nu au mai fost aşa prezenţi ca în urmă cu câteva luni", a spus Ciprian Mihai, şef de departament în cadrul Volksbank România.

Moneda europeană era tranzacţionată în debutul şedinţei cu 4,2840 lei, după care leul s-a depreciat treptat până la 4,2955 lei/euro, iar la 17, băncile cumpărau un euro cu 4,2860 lei şi îl vindeau cu 4,2950 lei.

În regiune, forintul s-a apreciat treptat de la 303,65 la 298,90 unităţi/euro, iar ulterior oscila în apropiere de nivelul de 300 forinţi/zlot. Zlotul, în schimb, s-a depreciat iniţial de la 4,70 la 4,7777 zloţi/euro, după care a recuperat teren până la 4,6685 unităţi/euro.

Polonia, de exemplu, anunţase iniţial că ar putea scădea dobânda cheie, iar zlotul s-a depreciat, după care au apărut informaţii că moneda naţională ar putea i susţinută, aşa că zlotul s-a apreciat puţin, a explicat Mihai.

La cursul de referinţă afişat de Banca Naţională a României (BNR), leul s-a depreciat cu peste un ban (0,3%) până la 4,2891 lei/euro, faţă de ziua precedentă, când banca centrală a anunţat un curs de 4,2764 lei/euro.

Faţă de dolarul american, cursul de referinţă publicat joi de BNR indică o depreciere a leului cu aproape 3 bani (0,85%), până la 3,3610 lei/dolar, faţă de nivelul de miercuri, de 3,3326 lei/dolar.

Pe pieţele internaţionale, moneda americană s-a apreciat în primele ore de joi de la 1,2750 la 1,2684 dolari/euro, după care s-a depreciat treptat până la 1,2809 dolari/euro. Ulterior, a recuperat din terenul pierdut, iar la 17:00, euro era cotat la 1,2743 dolari.

Banca Naţională a României a afişat, în prima parte a zilei de joi, un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 13,94% pe an, uşor mai scăzut decât cel din şedinţa anterioară, de 14,00% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobânda a scăzut la 15,76% pe an, de la nivelul de miercuri, de 15,98%.

Pe piaţa monetară dobânzile la depozitele pentru o zi de tip overnight se menţin la un nivel ridicat de 14-15% pe an, peste dobânda percepută de BNR la facilitatea de credit (lombard), de 14% pe an, după începerea unei noi perioade de constituire a rezervelor minime obligatorii.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite