money.ro
Actualitatemoney.ro

Leul stagnează la nivelul din seara precedentă, de 4,30 lei/euro, pe o piaţă calmă

Publicat la 05.02.2009, 08:30:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Leul stagnează la nivelul din seara precedentă, de 4,30 lei/euro, pe o piaţă calmă

La 10:20, băncile cumpărau un euro cu 4,3008 lei şi îl vindeau cu 4,3108 lei. "Piaţa este destul de calmă. Decizia BNR de ieri (miercuri, n.r.) nu a influenţat cursul de schimb, dar a dat semnalul de întrerupere a creşterii dobânzilor", a declarat, pentru NewsIn, dealerul-şef al Băncii Transilvania, Ioan Bîrle.

În regiune, forintul s-a apreciat înainte de deschiderea şedinţei pe piaţa ungurească, de la cotaţii apropiate de 298 unităţi/euro la 296,61 unităţi pe euro, evoluţie urmată şi de zlotul polonez, care a câştigat teren de la 4,6535 la 4,6750 zloţi/euro. Ulterior, cele două valute emergente au început să se deprecieze, forintul fiind cotat la 297,64 unităţi/euro, iar zlotul la 4,6615 unităţi/euro.

Pe pieţele internaţionale, moneda americană a oscilat într-un interval restrâns, între 1,28 şi 1,2866 unităţi/euro, iar la 10:20, ora României, euro era cotat cu 1,2810 dolari.

Pe piaţa monetară, dobânzile la depozitele pentru o zi de tip overnight se menţin la 13-15% pe an, încadrând dobânda percepută de Banca Naţională a României (BNR) la facilitatea de credit (lombard), care prin decizia de miercuri a băncii centrale a coborât la 14% pe an. (NewsIn)


 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite