Desi Tratatele europene constituie un garant al liberei circulatii a cetatenilor, aranjamentele tranzitorii impuse de statele membre fac ca situatia lucratorilor romani si ai celorlalte state care au aderat recent sa fie una cu mult mai complicata. Restrictiile, care iau diferite forme de la tara la tara si de la adresant la adresant, impiedica un drept fundamental al cetateniei europene - acela de a rezida si a lucra oriunde pe teritoriul Uniunii Europene.
Inainte de toate, trebuie sa vedem care este situatia cu care se confrunta muncitorii romani. Prin tratatele bilaterale semnate cu fiecare stat membru al Uniunii Europene, cetatenii romani intampina o serie de prevederi care se regasesc printre cele mai restrictive din Europa - aproape toate vechile state membre au ales sa impuna perioade tranzitorii care se pot intinde pana la sapte ani, iar accesul la diverse ocupatii este unul dintre cele mai reduse din toate statele membre ale UE. Doar Suedia si Finlanda au decis sa permita accesul nerestrictionat al romanilor, la fel cum au facut si statele care au aderat in 2004, cu exceptia Maltei. In principiu, masurile restrictive sunt prevazute sa expire dupa un numar de maximum cinci ani de la aderare, deci in 2012, dar un stat care inregistreaza dezechilibre majore pe piata muncii, din cauza lucratorilor straini, poate sa aplice regimul national in materie pentru inca doi ani.
Aranjamentele tranzitorii impuse nu inseamna insa ca accesul pe piata muncii a tarilor respective este complet restrictionat. Este nevoie insa de obtinerea unui permis de munca de la autoritatile statului de destinatie. Imaginea de ansamblu este complicata si de o alta serie de prevederi, cum ar fi reglementarea accesului la diverse meserii de pe piata muncii din tara gazda. In special, in domeniile de varf, cum este tehnologia informatiei, statele membre sunt mai pregatite sa-si deschida portile lucratorilor din estul Europei. La fel se intampla insa si in cazul altor sectoare, cum ar fi munca agricola, constructiile sau menajul. Ceea ce vedem in aceste cazuri este o aplicare selectiva a liberei circulatii europene, dictata de prioritatile economice de moment ale statelor membre.
Dincolo de aceste cazuri particulare, trebuie sa constientizam importanta pentru economia europeana, in ansamblu, a unei mobilitati sporite a fortei de munca. Este demonstrat faptul ca exista o legatura puternica intre libertatea cetatenilor de a munci, indiferent de granitele nationale, si posibilitatile de crestere a economiei. Cu toate acestea, un studiu recent al Comisiei Europene arata ca mai putin de 2% dintre cetatenii activi pe piata muncii traiesc si muncesc intr-un alt stat membru, procent care nu a crescut semnificativ in ultimii 30 de ani. Consider ca, in mare parte, acest lucru se datoreaza legislatiilor nationale extrem de restrictive. A sosit vremea sa corectam diferentele dintre drepturile fundamentale specificate in tratatele europene si aplicarea lor in practica statelor membre.
