Liberalii europeni s-au reunit, în data de 12 octombrie, la Bucureşti în cadrul Congresului Partidul European Liberal Democrat şi Reformist (ELDR) ce se va desfăşura pe parcursul a două zile. Această întalnire are ca scop reînnoirea unei părţi din conducerea organizaţiei, anunţă NewsIn.

Organizarea reuniunii a costat 70 000 de euro, din care 35 000 de euro au fost suportaţi de către partea română, în timp ce cazarea, transportul şi alte cheltuieli au fost plătite de liberalii europeni.

La evenimentul ce va avea loc la Hotel Marriott şi la Palatul Parlamentului şi-au anunţat prezenţa 1000 de liberali din Europa şi din România, de la miniştrii până la secretari de stat, primari şi consilieri judeţeni.

Convocarea congresului la Bucureşti este o premieră, în condiţiile în care reuniunea se desfăşoară pentru prima oară într-o ţară care nu este încă membră a UE.

Pe agenda congresului figurează o serie de dezbateri politice la care vor participa liderul grupului parlmentar al liberalilor europeni (ALDE), Graham Watson, fostul preşedinte al Parlamentului European, Pat Cox, premierul Călin Popescu Tăriceanu, precum şi alegerea a doi vicepreşedinţi ai Biroului ELDR.

Vicepreşedintele liberal Teodor Meleşcanu şi senatorul Norica Nicolai au declarat că nu au primit semnale critice din partea colegilor europeni ca reacţie la excluderea din partid a lui Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica, întrucât oficialii prezenti susţin că ELDR nu se amestecă în problemele interne ale partidelor membre.

Partidul European Liberal Democrat şi Reformist este un grup politic cu orientare de centru – dreapta şi este compus din 49 de partide, din care 19 sunt la guvernare, iar şase dintre acestea au desemnat premierul. De asemenea, şase comisari europeni provin din partide componente ale ELDR, cel mai cunoscut românilor fiind finlandezul Olli Rehn, comisarul pentru extindere. Grupul liberalilor din Parlamentul European are 88 de membri, se numeşte ALDE - Alliance of Liberals and Democrats for Europe - şi este a treia forţă politică în Parlamentul European, după grupul popularilor şi cel al socialiştilor.