money.ro
Actualitatemoney.ro

Liberalii vor propune PD modificarea legii Ticu

Publicat la 18.09.2006, 12:49:54

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Liberalii vor propune PD modificarea legii Ticu

Biroul Permanent Central al PNL a decis luni să propună Consiliului Naţional de Conducere al Alianţei modificarea legii Ticu astfel încât să fie eliminată sintagma de poliţie politică şi să fie introdusă obligativitatea publicării listei ofiţerilor de securitate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a declarat că aliaţii ar trebui să convină asupra emiterii unei ordonanţe de urgenţă de amendare a Legii Ticu. Modificările  vizând şi propunerea lui Constantin Ticu Dumitrescu referitoare la publicarea angajamentului şi a notelor informative semnate de persoanele care, deşi au colaborat cu Securitatea, primesc verdict pozitiv din partea CNSAS, respectiv acela că nu au făcut poliţie politică. Bogdan Olteanu a precizat însă că, din momentul aplicării noii ordonanţe, CNSAS nu va mai judeca dacă demnitarii au făcut poliţie politică sau nu, ci doar dacă au semnat sau nu unangajament cu Securitatea, ceea ce, în opinia liberalilor, este acelaşi lucru.De altfel, acesta a fost şi criteriul conducerii liberale după care au fost excluşi din partid Mona Muscă şi Ioan Ghişe.
Ordonanţa va conţine, în varianta liberală, şi publicarea dosarelor care au colaborat cu structurile represive ale regimului comunist. Aliaţii ar urma să se întâlnească în cadrul CNC-ului în cursul acestei seri. Democraţii ar putea avea obiecţii în condiţiile în care nu au fost de acord cu eliminarea din structurile guvernamentale a doi oameni susţinuţi de ei şi care au fost ofiţeri de securitate, Silvian Ionescu şi Aurel Tedorescu.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite