Libertarianul care s-a luptat cu statul până a prins două posturi la stat
Publicat la 15.01.2020, 13:42:25
Profesorul universitar Bogdan Glăvan, un cunoscut teoretician libertarian, adversar declarat al implicării statului în economie, al clientelismului și monopolurilor de stat, a fost numit de Ministerul Finanțelor în conducerea a două companii controlate de stat.
Astfel, Glăvan apare pe site-ul Loteriei Române ca membru provizoriu în Consiliul de Administrație. El a fost numit în 11 decembrie 2019 și are o remunerație de 7.198 lei brut/lună.
Glăvan a fost propulsat de Ministerul Finanțelor și la Fondul Român de Contragarantare SA, o altă companie la care statul român este acționar majoritar. În ședința Adunării generale a acționarilor din 13 ianuarie, profesorul Glăvan a fost numit membru provizoriu și președinte al Consiliului de Supraveghere al companiei.
El i-a luat locul altui profesor, Cristian Socol, care fusese propulsat în funcție de PSD.
Bogdan Glăvan este membru PNL, profesor la Universitatea Româno-Americană și redactor-șef al revistei de economie ”Romanian Economic and Business Review”, potrivit cv-ului său. De asemenea, este antreprenor, administrator al firmei producătoare de bere White Collar Brewing, consultant pentru corporații și asociații patronale în domeniul energiei și finanțelor.
Articolul integral pe G4MEDIA
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Politic
Luca Niculescu intră direct în miezul crizei: prețuri, energie, economie și banii statului

Politic
Luca Niculescu vrea OCDE în programul de guvernare: „Reformele bune se fac pe baza datelor și a realității din teren”

Politic
Luca Niculescu, povestea de familie a premierului desemnat- averea confiscată în comunism, legăturile cu Brătienii și cei opt ani de muncă forțată ai bunicului

Politic
Nicușor Dan îl desemnează pe Luca Niculescu premier. „Este momentul să construim”

Politic
