Lichiditatea de ieri a pietei a fost mai mica de jumatate din valoarea medie a tranzactiilor din acest an de pe piata principala a BVB, de 10,8 milioane de euro. Cea mai scazuta valoare a tranzactiilor din acest an s-a inregistrat in 4 februarie si a fost de 3,96 milioane de euro. “Cand principalele titluri (BRD si altele) scad cu 30-40% intr-o luna si jumatate, nu ne putem astepta la lichiditati mari. Astfel de scaderi amplifica incertitudinea fara nicio justificare fundamentala”, explica Rares Nilas, directorul general al companiei de brokeraj BT Securities.
Ieri a fost una dintre acele zile in care piata romaneasca a fost decuplata de pietele externe, care au inregistrat cresteri. “Piata noastra a fost cuplata cu cele externe cand acestea au scazut, iar investitorii straini au iesit si se decupleaza cand cresc, pentru ca noi nu avem investitori institutionali care sa sustina piata. Vanzatorilor nu le mai convin deloc nivelurile actuale de preturi, iar cumparatorii nu intra in piata. Strainii sunt ocupati cu ce se intampla la ei acasa”, a adaugat Rares Nilas.
Indicele BET-FI, care este o medie ponderata a preturilor celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a inchis sedinta la 56.551 de puncte, cu 1,88% sub valoarea de vineri. Indicele BET, al celor mai importante zece companii (cu exceptia SIF-urilor), a inchis la valoarea de 7.076 de puncte, mai redusa cu 0,83% fata de cea de vineri. Indicele compozit BET C, al tuturor actiunilor (cu aceeasi exceptie), a pierdut 0,64%, pana la 4.930 de puncte.
SIF Banat-Crisana a fost cel mai tranzactionat emitent, cu un rulaj de 2,4 mil. lei (670.000 de euro), inchizand la 2,58 lei/titlu, cu 2,27% mai jos ca vineri. Transgaz a ingrijorat cu o scadere de 4,45%, pana la 231,7 lei/actiune, avand a treia lichiditate din piata, de 1,5 mil. lei (0,41 mil. euro). Transgaz s-a aflat pe pozitia a sasea in topul celor mai mari scaderi de ieri. In schimb, Transelectrica s-a situat pe pozitia a noua a lichiditatii, crescand cu 0,76%, pana la 26,5 lei/titlu, dupa ce anterior ajunsese la cel mai mic pret din ultimele sase luni. Titlurile Erste Bank au stagnat la 138,6 lei/unitate (circa 38,1 euro), dar nu au ajutat prea mult lichiditatea pietei cu jumatatea lor de milion de euro.





