money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Lichiditatea Bursei de la Sibiu a crescut cu 37%, la 46,7 milioane lei

Publicat la 05.02.2008, 16:16:19

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Lichiditatea Bursei de la Sibiu a crescut cu 37%, la 46,7 milioane lei

În şedinţa de luni, valoarea contractelor încheiate la BMFMS a fost de 33,7 milioane lei. Majoritatea preţurilor futures ale derivatelor pe acţiuni s-au înscris pe un traseu descendent, iar numărul poziţiilor deschise consemnate la închidere era de 54.132. În opinia brokerilor, "chiar dacă nivelul de volatilitate nu a fost unul foarte ridicat, speculatorii intra-day au putut identifica în culoarele de preţ oportunităţi pentru strategii aducătoare de profit".

Contractele pe activul suport al SIF Moldova (DESIF 2) s-au aflat în topul lichidităţii de luni, cu 7.073 contracte încheiate, urmate de DESIF 5 (instrumente derivate pe acţiunile SIF Oltenia), cu aproape 7.000 contracte. Derivatele pe acţiuni Petrom (DESNP), au avut 52 contracte încheiate.

Contractele DESIF 2 cu scadenţa în martie 2008 au fost cotate la 2,87 lei/titlu, în coborâre cu 0,0569 lei faţă de şedinţa anterioară, iar DESIF 2 iunie au fost cotate la 3,0201 lei, în scădere cu 0,0335 lei.

DESIF 5 au fost cotate pe scadenţa scurtă (martie) la 3,67 lei/acţiune, cu o depreciere de 0,0491 lei. Pentru scadenţa iunie, DESIF 5 au pierdut 0,049 lei, fiind cotate la 3,8001 lei/acţiune. DESIF 5 septembrie au fost cotate la 4,07 lei, în coborâre cu 0,02 lei, iar DESIF 5 decembrie au pierdut 0,0199 lei faţă de şedinţa de vineri şi au fost cotate la 4,18 lei.

DESPN martie au fost cotate la 0,38 lei/titlu, în coborâre cu 0,029 lei faţă de şedinţa anterioară.

În piaţa derivatelor pe aur au fost încheiate doar trei contracte, cu scadenţa în martie, care au fost cotate la 893 dolari/uncie, în coborâre cu 15 dolari faţă de şedinţa de luni. Moneda unică europeană s-a apreciat cu 0,0049 lei, la contractele cu scadenţa în martie, până la 3,655 lei.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite