În şedinţa anterioară, au fost încheiate 14.895 contracte la termen de tip futures şi options, în valoare totală de 41,47 milioane lei.
În piaţa Sibex, cotaţiile derivatelor au evoluat miercuri pe un traseu descendent, favorabil speculatorilor care deţineau poziţii pe vânzare. Investitorii au încheiat 14.666 contracte, din 2.106 tranzacţii, iar numărul poziţiilor futures a crescut la 75.810 poziţii, după ce miercuri au fost realizate 4.000 de noi deschideri.
Majoritatea deschiderilor au fost îndreptate spre scadenţa în iunie, suma poziţiilor deschise în iunie reprezentând 51,7% din numărul total al poziţiilor.
În şedinţa de miercuri, investitorii s-au orientat spre sectorul SIF, sectorul bancar, dar şi pe cel al derivatelor pe cursul euro/leu.
Cele mai lichide titluri au fost, ca de obicei, derivatele pe suportul activ al titlurilor SIF Oltenia (DESIF5), cu un volum de 7.473 contracte, urmate de cele pe activul suport al acţiunilor SIF Moldova (DESIF2), cu aproape 7.000 contracte.
Derivativele DESIF5 cu scadenţa în martie au fost cotate la 2,8903 lei/titlu, în scădere cu 0,0797 lei faţă de cotaţia din şedinţa precedentă, iar pentru iunie au coborât cu 0,06 lei, până la 3,08 lei. Contractele DESIF5 cu scadenţa în septembrie s-au ieftinit cu 0,0601 lei, până la 3,30 lei, iar pe contractele cu scadenţa în decembrie, derivativele DESIF5 s-au depreciat cu 0,0565 lei, la cotaţia de 3,4845 lei/titlu.
Derivativele DESIF2 cu scadenţa în martie au fost cotate la 2,414 lei/titlu, în scădere cu 0,00566 lei faţă de preţul din şedinţa precedentă, iar pentru iunie s-au depreciat cu 0,04 lei, până la 2,59 lei. Contractele DESIF2 cu scadenţa în septembrie au fost cotate la 2,7103 lei, în creştere cu 0,0347 lei, în timp ce derivativele DESIF2 cu scadenţa în decembrie s-au ieftinit cu 0,0215 lei, până la 2,81 lei.
Derivativele pe acţiuni Băncii Transilvania (TLV) cu scadenţa în martie au fost cotate la 0,7432 lei/titlu, în apreciere cu 0,0021 lei, iar pentru iunie au fost cotate la 0,765 lei, mai ieftine cu 0,0049 lei.
Moneda unică europeană a fost cotată la 3,716 lei pentru scadenţa martie, în scădere cu 0,018 lei, în timp ce pentru scadenţa iunie, investitorii mizează pe o valoare a euro de 3,785 lei, în scădere cu 0,005 lei faţă de cotaţia din şedinţa anterioară. Pentru scadenţa septembrie, euro a fost cotat la 3,81, în scădere cu 0,0037 lei.
Pe aur a fost încheiat un singur contract, la preţul de 947 dolari/uncie, în creştere cu 18,5 dolari faţă de ultima cotare.
Sursa: NewsIn
Lichiditatea Bursei din Sibiu a stagnat şi a fost generată în mare parte de contractele pe iunie
Publicat la 26.03.2008, 17:41:23
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
