money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Lichiditatea Rasdaq a fost ridicata de tranzactii speciale

Publicat la 08.11.2006, 16:43:46

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Lichiditatea Rasdaq a fost ridicata de tranzactii speciale
Valoarea totală a tranzacţiilor la Rasdaq a fost, miercuri, de 11,473 milioane lei (3,270 milioane euro), de peste 3,6 ori mai mare decât în şedinţa de marţi, pe fondul unor tranzacţii speciale cu acţiunile Condmag, care au reprezentat 75% din schimburile totale din piaţă.

"S-au încheiat trei tranzacţii speciale cu titlurile Condmag, în valoare de 8,2 milioane lei (2,3 milioane euro), prin care s-au transferat în total 8,639 milioane de acţiuni la un preţ de 0,95 lei/titlu, foarte aproape de preţul de închidere", a declarat Alin Brendea, director de operaţiuni la Prime Transactions.

Indicele compozit Rasdaq-C s-a depreciat, miercuri, cu 0,54%, de la 2.386,12 puncte la 2.373,26 puncte. La categoria de bază a Rasdaq au fost efectuate tranzacţii în valoare de 2,861 milioane lei. "Acţiunile Condmag au fost cele mai tranzacţionate în piaţă, la categoria de bază, pe fondul unei lichidităţi foarte bune, cu tranzacţii de 1,02 milioane lei", a declarat Alin Brendea. Cotaţia Condmag la închidere a fost de 0,95 lei/acţiune, în scădere cu 3,06% faţă de şedinţa de marţi.

Indicele RAQ-I, care prezintă evoluţia companiilor listate la prima categorie a Rasdaq, a scăzut cu 1,42%, faţă de şedinţa de marţi, de la  2.549,05 puncte până la 2.512,88 puncte. Valoarea totală a tranzacţiilor la această categorie a fost de 336,930,64 lei, fiind efectuate 170 de schimburi cu titlurile a şapte dintre cele nouă companii listate. Cea mai mare valoare la acestă categorie a fost înregistrată de tranzacţiile cu acţiuni Electromagnetica, de 151,442 lei, cotaţia pentru acest titlu rămânând la nivelul din şedinţa de marţi, de 0,945 lei/acţiune. 

Indicele RAQ-II, care arată evoluţia companiilor listate la categoria a II-a Rasdaq, s-a depreciat cu 2,58%, de la 4.059,48 puncte la 3,954,67 puncte. La această categorie au fost înregistrate 13 tranzacţii cu acţiunile emise de şase companii dintre cele 14 care mai sunt listate. Valoarea tranzacţiilor efectuate la acestă categorie a fost de 32.179 lei, din care 29.087 lei (peste 90%) au fost schimburi cu acţiuni Romcarbon Buzău. Cotaţia titlurilor Romcarbon a înregistrat o creştere cu 14,28%, până la 20 lei/acţiune.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite