Licitaţia pentru autostrada Bucureşti-Braşov va avea loc pe 21 februarie, termenul iniţial fiind prelungit cu 15 zile la cererea a patru firme din cele 14 care au cumpărat caietul de sarcini, potrivit NewsIn.

Potrivit Ministerului Transporturilor, la solicitarea a patru firme din cele 14 firme care au cumpărat documentaţia de licitaţie pentru realizarea proiectului de autostradă Bucureşti-Ploieşti, tronsonul unu, km 0+000 - km 19+500, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a aprobat extinderea termenului duratei de pregătire a ofertei cu 15 zile.

Astfel, licitaţia pentru tronsonul Bucureşti-Moara Vlăsiei (19,5 Km) al autostrăzii Bucureşti-Braşov  va avea loc pe 21 februarie, în loc de 5 februarie, iar deschiderea va fi în aceeaşi zi la ora 13.00. Toţi cei care au cumpărat documentaţia vor beneficia de această extindere de timp pentru pregătirea ofertelor

La baza deciziei privind extinderea termenului a stat întocmirea documentaţiei de licitaţie pentru construcţia unui sector de autostradă în sistem  DB (proiectare şi execuţie).

'Această extindere acordată este în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului  nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică', potrivit comunicatului de presă.

Lucrările pentru autostrada Bucureşti-Braşov  (42,5 km) se vor derula simultan pe cinci tronsoane. Tronsonul Bucureşti-Ploieşti km 19/62 a fost câştigat în 2006 de consorţiu românesc format din companiile PA&CO International, Euroconstruct Trading 98, UMB Spedition şi Comaxa. Reprezentanţii MTCT estimează că lucrările vor fi începute în primăvara acestui an.

La jumătatea acestui an, MTCT va organiza licitaţiile pentru celelalte trei tronsoane, respectiv Ploieşti-Comarnic, Comarnic-Predeal şi Predeal-Braşov. Şoferii vor putea circula pe autostrada care va lega Capitala de Braşov, din mai 2010, data estimată de minister că vor fi terminate lucrările. Pentru autostradă se vor aloca 200 milioane euro de la bugetul de stat.